Am 24. Januar 2014 wurde das Deutsche Zentrum (Centrul German) in Bistritz im Goldschmiedehaus (Casa Argintarului) in der Beutlergasse (Strada Dornei) feierlich eröffnet.
Das Goldschmiedehaus ist eines der ältesten Gebäude in der Bistritzer Altstadt. Im Mittelalter soll es einem wohlhabenden Goldschmiedemeister gehört haben. Im 16. Jahrhundert erhielt es nach den Plänen des Baumeisters Petrus Italus aus Lugano eine Fassade im Renaissancestil Petrus Italus war auch für den Umbau der evangelischen Stadtpfarrkirche in Bistritz zuständig
Das Gebäude wurde im Laufe der Jahrhunderte mehrfach umgebaut. 1758 wurde es durch einen Brand stark beschädigt. 1939 erwog man sogar seinen Abriss. Dass dies nicht geschah, verdankte es dem Eigreifen des rumänischen Historikers Nicolae Iorga, der das Goldschmiedehaus aus der Zeit seiner Forschungsaufenthalte in Bistritz kannte. Nach dem Zweiten Weltkrieg wurde das Gebäude verstaatlicht. Im Zeitraum 1969-1976 war hier eine Abteilung des Kreismuseums Bistritz-Nassod untergebracht. Danach diente es als Kunst- und Gewerbeschule.
Foto 1 – Deutsches Zentrum Foto: Günter Klein
Auf Initiative des Kreisrats Bistritz-Nassod wurde das Gebäude im Rahmen des Regio-Programms der Europäischen Union von Grund auf restauriert, um in Zukunft das Deutsche Zentrum zu beherbergen. Im Deutschen Zentrum sollen Kultur-, Wirtschafts- und Politiktagungen stattfinden mit Bezug zu den Siebenbürger Sachsen oder zu Deutschland. Zudem wird das Zentrum über eine Präsenzbibliothek verfügen.
Foto 2 – Deutsches Zentrum – Eingangstor Foto: Günter Klein
Insgesamt wurden 2,4 Millionen Lei in die Restaurierung investiert, wobei der Anteil der Europäischen Union 1,6 Millionen Lei betrug. Der Beitrag des Kreisrats Bistritz-Nassod schlug mit 264.000 Lei zu Buche, die rumänische Regierung steuerte 137.000 Lei bei.
Foto 3 – Deutsches Zentrum Foto: Günter Klein
Die Eröffnungsfeierlichkeiten am 24. Januar 2015 standen unter der Schirmherrschaft der deutschen Konsulin in Hermannstadt, Judith Urban, des Präfekten des Kreises Bistritz Nassod, IoanȚintean, sowie des Kreisratsvorsitzenden des Kreises Bistritz-Nassod, Emil Radu Moldovan.
Im Rahmen der Feierlichkeiten erhielten Prof. Dr. Liviu Maior (Klausenburg), Ec. Dr. Dr.h.c. Heinrich Joseph Schnattmann sowie Dr. ing. Georg Lecca (München) die Ehrenbürgerwürde des Kreises Bistritz-Nassod.
Danach wurde Vasile Dâncus Buch „Triburile - O patologie a politicii româneşti de la Revoluție la generația Facebook“ (Die Stämme – eine Pathologie der rumänischen Politik von der Revolution zur Generation Facebook) vorgestellt.
Foto 4 – Publikum beim Festakt Foto: Florian Coşoiu
Anschließend gab es zwei Vorträge über den Beitrag der Siebenbürger Sachsen zur wirtschaftlichen, sozialen und kulturellen Entwicklung des Kreises Bistritz-Nassod. Zunächst referierte Anca Berendea, Gymnasiallehrerin an der deutschen Abteilung des Nationalkollegs „Liviu Rebreanu“, über die Bistritzer Zünfte, danach hielt Günter Klein, Vorstandsmitglied der HOG Bistritz-Nösen, einen kurzen Vortragüber den Beitrag der Siebenbürger Sachsen zur rumänischen Kultur und Zivilisation aus der Sicht des rumänischen Historikers Nicolae Iorga.
Günter Klein überbrachte auch die Grüße der HOG Bistritz-Nösen, zugleich bot er dem Deutschen Zentrum im Namen der HOG Bistritz-Nösen Hilfe an bei der Literaturbeschaffung für die Präsenzbibliothek des Deutschen Zentrums. Konkret versprach er, die Ortsmonographien der ehemals sächsischen Ortschaften im Nösnerland, über 30 an der Zahl, dem Deutschen Zentrum in Bistritz zur Verfügung zu stellen, so dass in Zukunft jene, die etwas über die heute aus Nordsiebenbürgen fast gänzlich verschwundenen Siebenbürger Sachsen erfahren wollen, Informationen darüber im Deutschen Zentrum finden können.
Foto 5 – Vortrag Günter Klein Foto: Florian Coşoiu
Den beiden Vorträgen folgte ein ökumenisches Gebet der orthodoxen, griechisch-katholischen, römisch-katholischen, reformierten und evangelischen Bistritzer Geistlichen, die dem neuen Haus ihren Segen gaben.
Beendet wurde der Festakt mit einer Vernissage des Malers Norbert Thomae (1887-1977), Zeichenlehrer am Evangelischen Gymnasium A.B. bis 1944.
Zum Abschluss gab es noch einen kleinen Stehempfang im Deutschen Zentrum.
Danach eilten alle zum Rossmarkt (Piața Unirii), wo der Festakt zum Tag der Vereinigung der rumänischen Fürstentümer (Ziua Unirii) stattfand.
Am frühen Nachmittag wurde noch ein gemeinsames Mittagessen im Hotel Coroana de Aur eingenommen.
Die Grußworte
Stimate domnule prefect, stimate domnule preşedinte, onorată audiență, doamnelor şi domnilor, dragi prieteni,
Dați–imi voie mai întâi să mulțumesc organizatorilor acestui eveniment pentru invitația făcută asociației saşilor bistrițeni (HOG Bistritz-Nösen) de a participa la inaugurarea Centrului German din Bistrița. Inițial au fost invitați preşedintele asociației, d-l dr. Hans Franchy şi vicepreşedintele, domnul Horst Göbbel. Din păcate d-l dr. Franchy şi d-l Göbbel nu pot participa la acest eveniment din motive de sănătate. De aceea asociația este reprezentată astăzi de mine, eu făcând parte din consiliul de conducere al asociației.
Atât d-l dr. Franchy cât şi d-l Göbbel vă transmit salutări cordiale şi urează noului centru mult succes în activitiatea sa în viitor.
Trebiue să mărturisesc că nu am avut până acum ocazia de a vizita această clădire, care în limba germană se numeşte „Goldschmiedehaus”, adică casa aurarului, situată pe strada care până în anul 1934 se numea Strada Pungarilor (Beutlergasse) astăzi Strada Dornei.
Este una din puținele case rămase din substanța arhitecturala medievală a Bistriței, mai există Casa Andreas Beuchel (Casa Ioan Zidarul ) şi ansamblul Sugălete. Celelalte case au căzut pradă flăcărilor, deoarece Bistrița a fost bântuită în cursul istoriei sale de mai multe incendii mari, ultimul în anul 1857, aşa încât cea mai mare parte a caselor din vechiul centru datează din sec. XIX.
Nu sunt specialist în materie, adică istoric de artă sau arhitect, consider însă că restauarea clădirii este deosebit de reuşită. Nu ştiu dacă este prevăzută amenajarea unei biblioteci în cadrul Centrului German. Dacă aşa este cazul asociația HOG Bistritz-Nösen îşi asumă angajamentul (pentru a folosi un termen dintr-o epocă trecută) de a pune la dispoziție Centrului German toate monografiile aşezărilor săseşti din zona Bistriței (Nösnerland) în total 32 la număr. Va fi greu să le procurăm pe toate, deoarece unele au avut un tiraj extrem de mic, dorim însă ca cei interesați de istoria saşilor, care au dispărut de pe aceste meleaguri, să găsescă literatură/informații despre acest grup de populație la biblioteca Centrului German.
Începutul îl fac chiar eu astăzi cu monografia suburbiei de jos a Bistriței (Niederwallendorf), zona Bulevardului Independenței de astăzi, una din cele două aşezări din zona Bistriței fondate de colonişti valoni.
Urez noului centru mult succes în activitatea sa, iar dacă este dorită o colaborare cu asociația noastră, vă oferim tot sprijinul posibil.
Nicolae Iorga despre contribuția saşilor la cultura şi civilizația românească
Nicolae Iorga despre contribuția saşilor la cultura şi civilizația românească
Nicolae Iorga a avut o relație specială cu saşii transilvăneni ca istoric şi ca om politic. Ca istoric a fost confruntat cu existența saşilor ardeleni încă la sfârşitul secolului XIX în cadrul călătoriilor sale intreprinse prin provinciile monarhiei austro-ungare pentru a se informa de situația românilor la fața locului şi nu doar din îndepărtatul Bucureşti.
Despre conviețuirea saşilor cu românii, populația majoritară a Ardealului, a constatat scurt: „Acolo unde ai noştri locuiesc împreună cu saşii, parcă stau mai bine”. În cadrul călătoriilor sale intreprinse prin Ardeal a trecut şi pe la Bistrița, fiind deosebit de interesat de arhiva oraşului Bistrița, probabil ce mai valoroasă (nu cea mai mare) arhivă dintre arhivele oraşelor săseşti din Ardeal. Iorga a fost interesat în special de acele surse/documente privitoare la realațiile seculare (majoritar bune) pe care oraşul Bistrița le-a avut cu Moldova (cu Domnii moldoveni). Arhiva Bistriței i-a fost pusă la dispoziție lui Nicolae Iorga de către dr. Albert Berger (1864-1936), care a fost timp de 25 ani arhivarul oraşului Bistrița, si care a ordonat arhiva pe care o găsise intr-o stare deplorabilă şi a transformat-o într-o arhivă ştiințifică. Cercetările lui Nicolae Iorga în arhiva Bistriței s-au materializat în două volume pe le-a publicat la Bucureti în anii 1899-1900 sub titlul „Documente româneşti din arhivele Bistriței”. Din păcate această arhivă nu se mai află la Bistrița ci la Cluj.
Gimnaziul Evanghelic din Bistrița, care la începutul sec. XX. se mai afla intr-o clădire lângă Biserica Evanghelică în Piața Centrală, clădire care a fost demolată în anul 1934, a fost numit de Nicolae Iorga „unul din cele bune in tot Ardealul”. Era gimnaziul săsesc cu cele mai mare procentaj de elevi români (in unii ani un sfert din elevi erau români). Intr-un timp când românii ardeleni erau persecutați şi dispuneau doar de puține şcoli superioare, saşii bistrițeni au deschis larg porțile Gimnazului Evanghelic elevilor români. Nicolae Iorga nu avea cum să ştie ca doi dintre elevii români ai gimnaziului săsesc vor deveni prim-miniştrii ai României Mari şi anume Aleandru Vaida-Voevod şi Miron Cristea, care a fost totodată primul patriarh al Bisericii Ortodoxe autocefale române.
În anul Iorga 1909 a publicat un articol în revista săsească „Die Karpaten” care apărea la Braşov un articol despre saşii transilvăneni şi contribuția lor la cultura şi civilizația românescă. Pe atunci încă nu era previzibil că în doar zece ani şasii ardeleni vor deveni cetățeni ai României Mari, țară pentru care au optat în mod voluntar. Pentru a face cunoscuți saşii ardeleni şi publicului românesc la sud şi est de Carpați, Iorga a actualizat articolul din 1909 şi l-a publicat din nou în anul 1919 ca prefață a unei broşuri apărută la editura „Cultura neamului românesc” sub titlul „Ce sunt şi ce vor saşii din Ardeal”.
Iată cum descrie Iorga meritele saşilor în această prefață: „A fi adus cultură superioară cu sine, a fi împlântat viața orăşănească pe amândouă povârnişurile Carpaților, a fi statornicit definitiv viața întregului Ardeal în forme fixate, a fi legat Apusul cu Răsăritul până la Dunăre şi îndepărtatele țări „tătăreşti”, greceşti şi turceşti prin relații de comerț, a fi exercitat înrâuriri apusene, pline de roade, asupra celei mai vechi arte româneşti, colorate răsăritean, a fi ajutat la biruința limbi naționale a românilor asupra formei culturale a limbii slavone – toate acestea crează drepturi şi merite pentru cultura generală şi pentru cultura românilor îndeosebi, pe care nu putem să le recunoaştem si să le prețuim îndeajuns şi care impun poporului nostru o datorie pe care nu ne gândim a o tăgădui.
Pe lângâ oraşele din Ardeal şi cele mai vechi oraşe din Moldova şi Muntenia au fost fondate conform lui Nicolae Iorga de colonişti saşi. „Baia din Moldova, mai veche decât Domnia moldovenescă însăşi, era o creație săsească din veacul al al XIII-lea, ai cărei colonişti fuseseră ispitiți pe acest pământ străin prin minele de argint, chiar şi de aur”. La fel şi oraşul Câmpulung din Muntenia, numit de saşi Langenaue, unde în Biserica Catolică se află mormântul „acelui Comes Laurentius , al contelui orăşenesc sas Lorenz, care a murit cu câțiva ani înainte de 1300 deci înainte de întemeierea „Domniei a toată Țara Românească”, numită de obicei a Valahiei sau Munteniei”.
Cea ce priveşte arhitectura conform lui Iorga „ cea mai veche biserică românească, incă păstrată pe dealul de la Curtea de Argeş, clădirea mică din întâia jumâtate a veacului al XIV-lea, Sân Nicoară, este zidită în stil aproape curat apusean de meşteri saşi”. „De saşi au fost înălțate desigur cele mai vechi monumente ale arhitecturii bisericeşti a românilor. În toate sutele de clopote care fuseseră turnate de meşteri saşi, marginea e împodobită până astăzi cu inscripții latine în formă gotică sau inscripții slavone ieşite din mâna lor”. „Prin saşii din Ardeal au venit încadrările gotice ale uşilor şi ferestrelor şi tot prin ei scrisul colorat gotic al frumoaselor inscripții de închinare”.
Şi prima carte românescă tipărită în limba română a fost conform lui Iorga opera saşilor. „Când Reforma a dăruit biblia în limba populară tuturor națiunilor, saşii din Sibiu făcură să apară un catehism”valah” la 1544, este cea mai veche tipăritură în limba românească şi unul din cele mai vechi monumente ale acestei limbi (cel mai vechi este de altfel scrisoarea unui boier a lui Neagoe Basarab către braşoveni, databilă pe la 1521, care se mai păstrează acolo în Braşov)”.
Ceea ce priveşte românii şi saşii în anul 1919, Nicolae Iorga ajunge la următoarea concluzie:
„Acum, după ce românii serviseră mai mult decât înainte Statului otoman şi obiceiurilor greco-turceşti, pe când din partea lor saşii sub prinții maghiari din veacul al XVII-lea pierduseră mult din puterea vitală şi misiunea lor proprie, pentru a aparținea cu desăvârşire cârmuirii austriece, cele două neamuri azi stau iarăşi unul lângă altul.”
„ Al nostru înfățişează spiritul latin care se desface din limba sa, al d-voastră, spiritul german. Amândouă sunt chemate să mijlocească între Răsărit şi Apus, căci amândouă au primit din Apus o misiune pe care n-o pot părăsi. În aceasta ca şi în amitirea luptelor culturale adesea purtate împreună, amândouă popoarele pot să simtă îndemnul de a lucra laolaltă, oricare ar fi împrejurările politice. Pământul ardelenesc pecetluit aşa de vădit, în chip cultural, prin sârguință săsească, nu poate fi prea îngust pentru 210.000 de oameni care reprezintă cinste, muncă, economie, şi simț pentru dreptate şi ideal.
Astăzi, la aproape 100 de după ce Nicolae Iorga a publicat aceste rănduri, ştim că împrejurările politice au pus totuşi capăt istoriei saşilor transilvăneni care practic au dispărut de pe aceste meleguri. In viitor probabil doar instituții precum Centrul German din Bistrița vor da mărturie despre acei care au muncit, au luptat si au murit timp de opt secole în Transilvania.